Exponate de maximafilie

luni, 16 martie 2015

Sfintele Paşti 2015

Joi 12 martie a fost pusă în circulaţie emisiunea filatelică "Sfintele Paşti 2015", compusă din:
- Un timbru cu valoarea nominală de 1,00 leu, având ca imagine icoana "Maica Domnului îndurerată". Icoana datează de la mijlocul secolului al XIX-lea şi se află în patrimoniul Mănăstirii Nicula (Jud. Cluj);
- Coliţă dantelată pe al cărei timbru, cu valoarea nominală de 9,10 lei, este reprodusă icoana "Învierea lui Iisus", pictată în centrul de la Nicula, în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi aparţinând acum Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca;
- Un plic ''prima zi" şi două întreguri poştale (codurile 003 şi 004/2015);
- Album filatelic echipat cu un bloc de două timbre şi un plic "prima zi" având ştampila "prima zi" imprimată cu folio aur;
- Timbru de argint aurit, replică a mărcii poştale de 1,00 leu, însoţit de un bloc de timbre (serie completă).
Ca forme de machetare s-au folosit: coala de 28 de timbre, minicoala de 8 timbre şi o vinietă, blocul de 4 timbre (două modele), blocul de 2 timbre (în album) şi blocul de 2 timbre, serie completă (în carnetul filatelic ataşat timbrului de argint aurit).
2059_Bloc-4-timbre_V1
Blocul de 4 timbre (md. 1)
2059_Bloc-4-timbre_V2
Blocul de 4 timbre (md. 2)
2059_Colita
Coliţa dantelată
2059_Bloc-album
Blocul de 2 timbre (în albumul filatelic)

2059_Sfintele-Pasti
Ştampila "prima zi"

Folosind marca poştală şi ştampila "prima zi" am făcut, la oficiul poştal Bucureşti 37, două ilustrate maximeSuporturile fac parte dintr-o serie de cinci cărţi poştale folosite de Romfilatelia, în anul 2006, pentru a realiza ilustratele maxime "oficiale" ale emisiunii filatelice “Sfintele Paşti 2006”.  
Piesele obţinute de mine au concordanţă triplă de subiect (Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos răstignit pe Cruce). Pe cărţile poştale ilustrate sunt reprezentate icoanele "Maica Domnului îndurerată", pictate în sec. al XIX-lea în zona Făgăraş şi aflate în patrimoniul Muzeului Ţăranului Român. Mulţumesc domnului Emil Stanciu pentru amabilitatea de a-mi oferi aceste ilustrate.

Sfintele-Pasti-1


Sfintele-Pasti-2



Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu