Exponate de maximafilie

joi, 17 iulie 2014

ILUSTRATE MAXIME CU UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4 / 16.07 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Palatul Universităţii este o construcţie aflată în Piața Universității din București, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, construită în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava. Construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România a început în data de 10 octombrie 1857 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu (1817-1894), pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, fiind finalizată la 14 decembrie 1869. Împodobirea exterioară a palatului a fost făcută de sculptorul român de origine germană Karl Storck (1826-1887). Acesta a realizat în stil clasic relieful de pe frontonul central al palatului, din piatră de Rusciuc. Relieful, care a fost distrus în timpul bombardamentelor aeriene din 1944, o prezenta pe Minerva încununând artele și științele. În scena centrală, Minerva întindea o cunună de lauri unei figuri alegorice cu o liră în mână, alegoria poeziei. La dreapta și la stânga zeiței apăreau științele și artele. Frontonul nu a mai fost refăcut, dar fragmentele recuperate dintre ruine se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck din București.
Cu prilejul celor 150 de ani de existenţă ai Universităţii din Bucureşti a fost pusă în circulaţie o emisiune filatelică. Aceasta se compune dintr-un timbru (8,10 lei) şi o coliţă dantelată (14,50 lei). În total 22,60 lei (5,10 euro!). Din păcate pentru noi cei care colecţionăm, încă, mărcile poştale româneşti contemporane, prestatorul naţional de servicii filatelice continuă politica antinaţională de a impune preţuri extrem de mari produselor pe care le scoate pe piaţă, fără absolut nicio legătură cu necesarul şi cererea Poştei Române. Pentru filatelie timbrul este machetat în minicoli de 8 mărci poştale şi 4 viniete, în două variante. Partea superioară a uneia dintre minicoli are reprezentată imaginea reliefului de pe frontonul clădirii Universităţii.

<<The University of Bucharest was founded in 1864 by Decree No. 765 on 4/16 July 1864 of Prince Alexandru Ioan Cuza. The Palace of the University was built between October 10, 1857 and December 14, 1869, in neoclassic style, according to the plans of architect Alexandru Orăscu (1817-1894). It is located in University Square in Bucharest, in the perimeter of the streets  Queen Elizabeth, Academy, Edgar Quinet, and Nicolae Bălcescu. Decorating the exterior of the Palace is the work of German-born Romanian sculptor Karl Storck (1826-1887). It has achieved the relief on the Palace facade. The relief, which was destroyed during the aerial bombing of 1944, represented an allegoryt with tematic topic of the goddess Minerva. The gable has not been restored, but the fragments recovered from the ruins are preserved at the Museum of art, Frederic Storck and Cecilia Cuțescu-Storck, Bucharest. On the occasion of the 150-year anniversary since the establishment of the University of Bucharest, a new issue of postage stamps was launched, consisting of a stamp with the face value of lei 8,10 (1,82 euro) and a perforated souvenir sheet with a postage stamp having the face value of lei 14,50 (3,26 euro). Too mach! Unacceptably expensive! >>

Marca poştală reprezentând imaginea de epocă a
Palatului Universităţii
<<The postal stamp depicts a vintage picture of the University>>

Timbrul coliţei are ca imagine acuarela realizată de arhitectul Alexandru Orăscu, cuprinzând proiectul arhitectonic de ansamblu al Palatului Universităţii, precum şi o vinietă cu portretul primului rector. Fundalul coliţei are, în partea dreaptă, facsimilul Decretului de înfiinţare a Universităţii. 

<<The postage stamp of the souvenir sheet depicts the general architectural project of the University painted in watercolour by its architect Alexandru Orăscu.>> 

Coliţa nedantelată a emisiunii
Asociaţia Filateliştilor din Bucureşti a realizat cu acest prilej o ştampilă poştală ocazională, machetată de dr. I. Danieliuc, şi patru ilustrate maxime (trei cu marca poştală şi una cu timbrul coliţei), din care prezint trei. Toate cărţile poştale maxime au triplă concordanţă de imagine.

<<Philatelists Association of Bucharest has achieved an occasional postmark engraved by Dr. I. Danieliuc, and three maxi cards (two with postage stamp and one with souvenir sheet). All maximum cards have triple image concordance.>>
Ştampila poştală ocazională
<<The occasional postmark >>
Universitate_St-ocazionala_PB
Suportul a fost procurat de la Muzeul Municipiului Bucureşti
<<The postal card was purchased from the  
Bucharest Municipal Museum>>
Universitate1_St-ocazionala_PB

Acuarela_St-ocazionala_PB

Următoarele ilustrate maxime sunt realizări personale. Am folosit ştampila Prima Zi pusă la dispoziţia doritorilor la Oficiul Poştal Bucureşti 37. Nici de data aceasta realizatorii ştampilei nu au fost inspiraţi, aşa încât nu s-a putut realiza tripla concordanţă de imagine pentru nicio ilustrată maximă.

<<Next, some personal maximum cards achievements.Cancellation: first day issue postmark, available to those wishing to Post Office Bucharest 37. The postmark makers have not been inspired, so could not achieve maximum concordance.>>

Ştampila Prima Zi
<<First day issue postmark>>

Universitate1_St-prima-zi_PB

Universitate_St-prima-zi_PB
Carte poştală ilustrată cod 16582, Editura Meridiane
Universitate3_St-prima-zi_PB
Suportul este o reproducere a unei ilustrate din anul 1921
<<The postal card is a reproduction of a 1921 illustrated card>>


Să auzim de bine!
Alex M

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu